me, myself & andrei

14 Sep 2014
Simt românește chiar și fără oameni, pământ, sau cetățenie

UPDATE 1: sinteză la Ardeal/Transilvania aici :) și la “vechiul regat” aici :)

UPDATE 2: sinteză la PSD aici și la prea-curvie aici


Pe scurt

Cu pragmatism

A votat cineva in locul meu?

Nu-mi amintesc să fi văzut până acum modele precum cele postate recent de APADOR-CH, deși așteptam asta de decenii. Degeaba există cadru, dacă nu e simplificat la maxim, de către cei din domeniu, pentru mase.

Prin urmare, degeaba există legea 544/2001, a liberului acces la informații, dacă pentru lucruri elementare fiecare trebuie să citească legea și să stea la lumina lumânării pentru a pune cap-coadă o cerere pe o foaie albă. O fi greu, o fi ușor, dar multora nu le este la îndemână, din orice generație ar veni.

Bun, avem modele. Dar s-ar putea poate și mai simplu cred: spre exemplu să completezi http://goo.gl/forms/t8g697xGmf și primești pe mail tot, mură în gură. Tot ce trebuie să faci e să trimiți mai departe unul, două sau trei mail-uri la momentul potrivit CA SĂ AFLI DACĂ S-A VOTAT ÎN NUMELE TĂU, CA SĂ AFLI CU CE SEMNĂTURĂ și CA SĂ FACI O PLÂNGERE PENALĂ.

Limitarea dreptului la vot în diasporă

Nu mi-am pus întrebarea cum Ministerul Afacerilor Externe estimează numărul buletinelor de vot necesare diasporei. Nu am auzit niciodată ca votul în diasporă să fie problematic, iar în 2009 am fost chiar mândru de organizarea MAE. Părea un drum fără de întoarcere. Părea. Ministrului de atunci Cătălin Predoiu, secretarului de stat Eugen Tomac și tuturor celor din ministerul de afaceri externe, un sincer mulțumesc. Transparență maximă, folosirea corespunzătoarea a mediului online, 4 cabine de vot la Stockholm, altele în Malmö.

O singură “problemă” pentru unii - cică la Paris organizarea a fost prea bună, pentru cei care trăiesc în alte vremuri bineînțeles, că doar nu e posibil să ții ștampila de vot doar 13 secunde. Dacă era cu adevărat o problemă, exista măcar o plângere penală pentru fraudă. Măcar plângerea, dar nu e pentru că nu sunt motive pentru una. Sunt doar motive de gargară ieftină pentru prostimea care pune botul și care nu se pot cronometra să vadă ei cât țin în mână ștampila. Diferența între 2009 și 2014 este colosală, la toate capitolele, pentru cine are ochi, urechi, minte, etc, pentru cine este om. Pentru un neom, informat de tembelizor..

Revenind, știm (nu din vise, ci datorită Institutului Național de Statistică) că sunt mai mulți de 600 000 (estimarea MAE) de cetățeni români în afara României. Peste 2 500 000 - date INS. Sau dacă e cineva sceptic, măcar putem cădea de acord că nu sunt la fel de mulți în 2014, ca și în 2009. Asta nu pentru că MAE trăiește în trecut, ci pentru că nimeni nu se înregistrează la ambasadă. E voluntar. și are ca scop principal situațiile de urgență. Din aceleași motive, multe ambasade nici nu au această informație pe website - Londra, da, Stockholm, nu. Dar MAE folosește aceleași date pentru a estima numărul buletinelor de vot. Deci

Altfel, legea lui Murphy primează: Dacă ceva poate să meargă prost, va merge prost.

Că MAE nu avea de unde ști, că MAE a vrut să nu cheltuie bani degeaba, că, că, că. Doar atunci când nu faci nici măcar o greșeală, îi poți ține la răspundere pe alții care au greșit, voluntar sau involuntar.

Atunci când autoritățile au negru pe alb că sunt, nu toate milioanele, dar 2, măcar 1 milion de români în diasporă, MAE e obligat să actualizeze estimarea, să ceară mai multe buletine de vot pentru diasporă. Nu cunosc legislația întru totul, dar ar fi rezonabil ca înregistrarea să dicteze și numărul și locațiile secțiilor de votare. La fel, se rezolvă și povestea cu listele permanente și suplimentare, întrucât vor fi mai puțini pe listele permanente din țară, căci sunt înregistrați la o ambasadă, deci mai puține oportunități de fraudare.

Până atunci, datele sunt de partea celor bine sau rău intenționați, și degeaba ne inflamăm și dăm direcții pentru o organizare cu bună voință.

Știți câți am fost cu spirit civic care-au reușit să voteze?

161 262 de oameni.

Bun, dar mulți au fost împiedicați să voteze. Corect, dar câți din diasporă am fost la vot în 2009?

95 068 de oameni în turul întâi, și 147 753 de oameni în turul al doilea.

Bun, și?

Deci diaspora și-a dublat forțele în 5 ani (asta dacă vom fi 300 000 de oameni pe 16 noiembrie), dar tot va fi cu o jumătate mai leneșă decât a estimat MAE, și de 10 ori decât estimează INS (corect! calculul nu e perfect din cauză că nu toți au drept de vot).

Tragem linie și adunăm

Mă așteptam ca mass-media românească, sau cel puțin jurnaliștii ei singuri să fie mult mai scurți la vorbă, și mult mai incinși la cifre. Rareori ai atâta materie primă, date pure asupra problemei, pe care să o întorci pe n-șpe părți. Dar nu. De ce să ne obosim?

În lipsa lor și a unor infografice (excepție Alina Matiș - mulțumesc!), mi-am pierdut vremea, am căutat, am curățat și am comparat datele. Chiar și cu aceste 294 secții de votare, cu care PSD-ul ne prostește și crede că îi merge și la germani, lucrurile stau foarte clar. Se pare că actualul guvern are informații că

  • nu mai sunt 100+ votanți în Salzburg, Austria, și s-au mutat toți în Viena
    • 3 ore cu mașina ca să votezi în Viena sau Graz
  • nu mai sunt vreo 600+ de votanți în Anvers și Liege, Belgia, și s-au mutat toți în Bruxelles
    • 1 oră cu mașina ca să votezi în Bruxelles
  • nu mai sunt votanți în Burgas, Bulgaria, deși avem consulat acolo
    • 3 ore cu mașina ca să votezi în Sofia sau în România
  • nu mai sunt votanți în Moncton, Canada, deși avem consulat acolo
    • 10 ore cu mașina ca să votezi în Montreal
  • nu mai sunt votanți în Hurghada și Sharm El Sheik, Egipt
    • 5-7 ore cu mașina ca să votezi în Cairo
  • nu mai sunt votanți în Malmö și Göteborg, Suedia
    • 5 ore cu mașina ca să votezi în Oslo sau Stockholm
  • nu mai sunt votanți în Nisa, Franța
    • 2 ore cu mașina ca să votezi în Marsilia
  • românii au fugit din SUA și Grecia masiv (7, respectiv 3 secții mai puțin)
  • românii din Italia, Spania și UK s-au mutat amețiți de colo colo în ultimii 5 ani (mutarea secțiilor de vot trebuia să aibă o argumentare clară, altfel e prosteală curată!)
  • românii din Rep. Moldova s-au triplat
  • românii din Serbia s-au triplat
  • românii au plecat din Budapesta, Ungaria
  • românii s-au înmulțit în Cracovia și Poznan, Polonia și în Tampere, Finlanda
    • am trecut pe-acolo. Cu siguranță sunt infinit mai mulți români în Malmö decât în Poznan unde au votat 18 români. La fel și în Tampere 63 de români.
  • românii s-au înmulțit în Australia
    • pentru cine are habar cât de greu este să emigrezi acolo, îți râde în față dacă nu ai date clare

Mai mult de atât, nu știu ce mai este de comparat pentru că nu există acces direct.

Mi-aș fi dorit ca guvernarea precedentă să fi apăsat la maxim pedala digitalizării. Să văd fără să mă milogesc ca Alina Matiș câte cabine de vot sunt la fiecare secție, câte ștampile, nu mai vorbesc de vot electronic sau măcar prin corespondență, dar PDL s-a trezit abia în 2011, iar PNL a zis ‘nu mersi’ acum un anișor și acuma se calcă diaspora în picioare ca să îi voteze, etc. În lipsa datelor, calculele pe care Alina le-a făcut cu 5 ștampile de vot sunt cel mai probabil eronate. La Stockholm, 2 cabine de vot, 2 ștampile, 1 listă în 2014. În 2009, cred că a fost dublu de fiecare. Dar chiar și așa, factorul uman este cel care primează. Degeaba sunt 10 cabine, 10 ștampile, dacă există doar o listă. Cei din Stockholm au votat personal ca la Paris în 2009, dar nu ai ce să ceri de la 2 doamne una dictând, alta scriind datele personale pe listă.

Dar revenind, diaspora e cea mai leneșă dintre toți. Și nu din cauza lipsei de organizări și relei voințe. Așa e ea. Așchia nu sare departe de trunchi. Nu o spun eu din burtă, o spun datele. Prin absurd, dacă am fi doar 600 000 de alegători în diasporă, abia atunci am fi vreo 26% care am votat în turul întâi, adică un nivel în rândurile mediei naționale.

Lista comparativă 2009-2014 la care am ajuns culegând datele se găsește aici.

Mai cu suflet, dar nu învrăjbitor de mult

Am 30 de ani. Cred că a venit momentul pentru chirurgie. Și fără anestezic.

De peste 6 ani, trăiesc într-o țară normală (prin comparație cu cea natală), denumită Suedia. Cunoștințele nu au înțeles de ce am vrut să mă mut aici acum 13 ani ani, după prima vizită. Încă 2 ani și voi putea spune că am trăit deja cu sufletul mai mult în Suedia decât în România. Unii au venit și înțeleg ce-am palavrăgit atâta vreme, alții n-au venit și nu înțeleg. Pe sistemul:

  • las’ că ei n-au mămăliga, chiftele și sarmalele noastre
    • corect, vremurile lor s-au schimbat de la cartofi și pește de acum un secol, mâncarea lor e mai diversificată, internațională, echilibrată și mult mai sănătoasă
  • nordicii sunt așa reci și cu morcovul în cur
    • dacă reci înseamnă că își văd de treaba lor, salută necunoscuții respectuos și zâmbesc, atunci nu că sunt reci, sunt gheață de-a binelea
  • vai da’ ce frig și întunecat trebuie să fie acolo
    • pe naiba. Verile sunt de vis, iar iernile din Stockholm sunt mai blânde ca cele din România
  • vai da’ ce scumpe sunt toate, cum să trăiești acolo?
    • salariul e irelevant, puterea de cumpărare e relevantă, dar știu că cer prea mult de la concetățeni
    • ba mai mult, e irelevant cât dai, e relevant ce primești înapoi

Deci pe un sistem prost, cu o logică sub clasa gimnazială.

Ce te faci totuși când încerci să le explici că Suedia n-a fost ce e azi, acest socialism sau capitalism nordic (depinde cum privești), și nici nu a ajuns aici peste noapte, ci încet, încet, de la foamete, de la beție generalizată, alegând întotdeauna mai bine, sau pentru cei fandosiți, alegând răul cel mai mic. Alegând mai bine, și implicit cu argumente logice și obiective, nu e deloc imposibil ca România să ajungă măcăr ca Polonia, dacă nu ușor, ușor ca Suedia. Dar dacă vrei o Românie suedeză peste ceva ani, atunci comportă-te și gândește ca un suedez de azi!

Nu există “bine absolut” şi “rău absolut”, dar dacă, pornind de la această premisă, ajungem la concluzia că între bine şi rău nu există cine ştie ce deosebiri, că binele e ciuruit de rele şi răul atenuat de intenţii bune, sau de “prejudecăţi” partizane, sfârşim în amoralitate. Andrei Pleșu

Spre exemplu nu veți auzi nici un suedez într-o zi:

iar peste noapte:

  • că de ce nu-i ca în vest?
  • că de ce in Ardeal a fost întotdeauna altfel?
  • că de ce ne merge nouă din ce în ce mai prost?
  • că de ce scade cursul de schimb?
  • că de ce toate sunt din ce în ce mai scumpe

De ce in Ardeal a fost întotdeauna altfel? Din multe motive, dar dintr-unul clar și foarte recent, doamne iartă-mă. Stau 20 000 de copii fără părinți că voi nu vedeți ce-i sub nasul vostru? Mâine o să ne-ntrebați că de ce e cerul roșu’? Apăi nu e roșu, dacă mai scoți capul din tembelizor…

Părinții, bunicii, rudele îndepărtate, prietenii.. ne-au furat 25 de ani care trebuiau să fie de tranziție. Și acuma mai vor să ne ducă și mai în urmă, ca nici măcar peste alți 25 de ani să nu avem parte de civilizație.

Partea cea mai rea urmează.

Simt că mulți din țară se complac. Nu mai gândesc cu mintea lor, ci cu propaganda tembelizorului. Memoria de lungă sau scurtă durată nu se rezumă decât la “pe vremea lui nea’ Nicu…”, “când erai mic…” etc. Ba mai rău. E selectivă fără limite.

Imaginile violente din Piața Universității nu doar că nu mai înseamnă nimic, dar au fost uitate. Oameni aduși cu autocarele la vot, asemenea. Imaginile cu votanți la vot multiplu se uită complet fix când se termină reportajul ca și cum ar fi pauză publicitară la Dero și ei deja și-au zis în mintea lor “Lasă că am cumpărat Dero, și chiar mai ieftin. Nu mă fraieriți voi pe mine…”.

Uită că cine se-aseamănă se-adună. Și invers, cine se-adună se-aseamănă. Iliescu. Vadim. Diaconescu. Și un lung lung șir de penali. Nu contează că penalii de la toate celalalte partide nu-i ajung din urmă pe cei din PSD, că tot auzi “Da’ las’ că și ceilalți… Nu mă înveți tu pe mine…”

Uită, dacă au intuit vreodată, că acum în 2014 nu vorbim de politică. Vezi DEX. Nu vorbim nici de măsuri de stânga, nici de dreapta, nici de mediu, de valori occidentale sau răsăritene. Nu. Vorbim de chestii de bază. Mă, ai furat? Te-au prins? Marș! Dacă ai făcut-o odată, sigur o faci și a doua oară, și bat pariu că o să mă furi și pe mine cu prima ocazie. Deci nu mersi! Uită… Au uitat deja și ce le-au promis în 2012… Au uitat tot. Până și a uita au uitat.

Uită că mulți dintre noi am plecat din țară, și stăm plecați din țară, pentru că nu o dată, ci de nenumărate ori, am fost tratați ca (să completează fiecare) de șefi, de cei cu pile, bani, etc. de cei care și-au cumpărat BAC-ul și locul la universitate, de cei care nu au făcut nimic în viață dar au funcții, job-uri, de dau cu flit de nu te vezi. Uită că acum o să își dea votul pentru cineva care a plagiat, care a mințit în CV, în declarații de avere, care vroia să schimbe cifre după vot, pentrul altul care strigă fraudă electorală când chiar el e cercetat penal pentru fraudă electorală, .. pentru niște nimeni.

Uită că n-am plecat la bănet. Am plecat la omenie, la civilizație! Am plecat pentru că n-am mai avut speranță nici măcar în ei să voteze pentru “mai bine”, dar asta n-au uitat-o pentru că nici măcar n-am avut curajul să le-o spunem…

Uită că diaspora a plecat din țară nu la mila unora, ci au plecat și au rămas acolo pentru că aduc un plus valoare unei noi comunități. Majoritatea nu ciordește mașini în Germania, majoritatea sunt studenți, specialiști, intelectuali, căpșunari (fără conotație negativă), oameni muncitori, oameni respectați. Prin urmare, de ce nu își pun măcar întrebarea: ăștia cine i-o fi spălat pe creier în așa hal că votează masiv cu X și nu cu Y? Ce știu ei și noi nu știm? Occidentul ăsta în care trăiesc, și la care nu mai sperăm, dar odată visam la el, chiar ne vrea răul și le-au spălat mințile odraslelor noastre? Or fi ei așa ușor de prostit? Așa i-am crescut?

Uită că până mai ieri, dacă erai un om umblat, erai respectat. Ai văzut lumea, atunci împărtășește-ne și nouă din ce-ai văzut, din ce-ai învățat. Luminează-ne! Acum, dacă nu ești din și nu trăiești în gloata de noroi, nu ai valoare. Nu contează că trimiți 5 miliarde EUR în țară în fiecare an. Diaspora e al 4-lea cel mai mare investitor în România! Al 4-lea!

Uită că Europa se uita admirativ în perioada crizei la România. Uită că taxa unică a schimbat perpectiva economică. Uită că 25% mai puțin pentru toți înseamnă mai bine pentru toți decât un sfert dintre ei (voi fi eu, vei fi tu?) să intre în șomaj. Uită că unii dintre noi trimite sau le-am putea trimite chiar și 50% pe lună din salariul lor inițial, doar doar să aibă un grăunte de tresărire și să zică “Bun așa, m-ai convins să nu votez pe niciunul. Te votez pe tine, că măcar în tine am încredere că îmi dai și ai grijă de mine”. Dar nu, că nu-i demn. Uită că nu-i deloc mai demn să te vinzi unui hoț!

Uită că se plâng de guvernanți, că nu fac nimic, că fură dar îi votează tot pe cei care vor să mențină lucrurile la fel de putrede. Nu trebuie să mă uit foarte departe. Municipiul Galați a avut numai primari PSD, PC și acum UNPR. Galațiul e o fantomă azi. Cine vede Galațiul și Brașovul laolaltă zice că-s două Românii, două Germanii - cea de Est, respectiv de Vest. Dar lumea speră și înghite gargara ieftină de dimineața până seara. Trag o speranță cinică și morbidă probabil ca populația orașului să scadă sub nivelul din 1977, căci atunci va fi mai mult pentru toți. În imbecilizarea lor, ei probabil cred că lumea pleacă de la PSD-PC-UNPR la… da, alte orașe administrat de PSD-PC-UNPR. “Pleci la Cluj? Dar n-ai în Galați tot ce-ți trebuie să studiezi? Avem universitate aici, părinții-s aproape, nu la 13 ore depărtare.. Acolo printre străini.. Vai doamne!”

Uită că ni se plâng nouă, celor plecați, de cât e de greu în țară, că-s scumpe, că-i batjocură, că-s toate prăpădite și nu mai ca altă dată, și îi înțelegem fără doar și poate. Unii chiar am prins acel “altă dată”. Dar noi când ne plângem că nici nu putem să zicem o silabă? Că asta înseamnă să votezi. Când ne plângem că MAE a micșorat numărul locațiilor, al cabinelor și al ștampilelor de vot (bun nu al secțiilor, dar aia e irelevant)? Peste câțiva ani, PSD o să organizeze alegeri cu milioane de secții de votare, toate în Teleorman, să văd atunci cum votează arădenii, gălățenii, etc și cui o să li se plângă? Reversul o să doară, dar mi-e teamă că o să doară mult mai rău pentru ei, nu pentru noi. Dar o să uite.. O să uite imediat.

Uită că suntem odraslele lor, și că atot-unificatorul și pacificatorul tocmai ne-a făcut cu ou și cu oțet cum că am fost mituiți și folosiți de tabăra adversă. Uită că suntem învinovățiți pe nedrept, și în loc să gândească o secundă, ei o continuă pe a lor: “Lasă că toți fac la fel.. Nu mai pune și tu la suflet”. Rămâi prost, nu alta.

Uită că noi poate încă suntem odraslele lor, dar nu mai suntem de țâță. Avem alte standarde, avem alte așteptări de la normalitate, filtrăm cu infinit mai bine lipsa de logică și coeziune. Nu stăm drepți și înghițim când cineva ne înjură pe față, dar cu rânjet larg. Pe undeva, trăim pregătiți să mâncăm doar apă, pâine și orez, dar măcar să respirăm aer curat, să mai zâmbim, să mai citim.

Uită că 1 și cu 1 fac 2, dacă nu le spune de cu seară cineva la tembelizor. Dacă li se spune 3, vor încerca să te convingă de contrariu, că așa au auzit ei și că noi trebuie să cercetăm dacă nu cumva noi greșim când răspundem 2.

Și atunci întreb, pentru ce luptăm prostește?

  1. mai mult de jumătate din românii cu drept de vot sunt întotdeauna la faza “Eu cu cine votez?”, oricât de jos se coboară nivelul. E valabil și în țară, și în diasporă.

  2. iar noi, diaspora, nu suntem educați să fim activiști fără cusur, minuțios calculați. Nu pentru că nu putem, dar trăim în țări civilizate cu puteri administrative sau civice care veghează la bunul mers al lucrurilor, unde multe activități sunt la un click distanță, unde legile federale germane sunt cum sunt, unde Suedia are secțiile de votare deschise zile întregi, nu una, unde, unde, unde. Unde nu lupți cu un sistem, ci doar poate cu detaliile imperfecte ale unui sistem, și nu zi de zi, ci din ani în paști. Unde trăiești cu adevăratelea, nu unde îți pierzi vremea cu un sistem. Vezi paragraful de mai sus în legătură cu înregistrarea la ambasadă. Ne lăsăm la mila, sau cel puțin la bună voința MAE și BEC de a organiza destule locații, secții și buletine de vot pentru diasporă.

  3. v-ați uitat pe harta lumii? România e o infimă bucățică de pământ. Acum 25 de ani, erau profeții cum că ne trebuiau 10, 20 de ani ca să ajungem din urmă occidentul. Cred că trebuia să zicem că pentru 10, 20 de ani trebuie să apăsăm pe accelerație în direcția corectă, fără a ne uita în urmă, să mergem cu 300 kmph, în timp ce occidentul merge doar cu 100 kmph, ca să-l ajungem din urmă. Nu nutriți speranțe deșarte că la bătrânețe veți vrea să înghițiți țărână românească. Vom avea parte doar de aceeași gloată de noroi. Iar a simți românește și legat de glie, nu are nimic de-a face, în secolul acesta, cu o bucată de pământ, cu un pașaport, cu un număr de identificare. Istoria, cultura, respectul pentru valori comune, limba. Astea ne înalță, și asta asigură un viitor românesc, și prefer să am o memorie selectivă, la fel ca biblioteca, nu 3 la preț de 2.

  4. vă gândiți că luptați pentru un viitor mai bun al părinților, bunicilor, etc? Nu doar că mulți dintre ei nu înțeleg, sau chiar cred că luptați împotriva unui viitor mai bun (așa cum îl înțeleg ei în secunda asta), dar până ca ei să guste măcar din viitorul mai bun, e posibil ca ei să nu mai fie printre noi. Nu e un gând morbid, e un gând foarte realistic. Și atunci, ce-ați prefera? Să luptați împotriva lor dar pentru crezul vostru, sau să vă bucurați împreună de restul vieții?

  5. de ce cuvântul vostru - al studenților din Londra, al președintelui Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, al unui doctor în fizică de la Princeton, și mulți alții - e mai prejos decât cel al unui mitoman, cel al unui încarcerat, cel al unui papagal de la tv? Dacă astea sunt valorile care sunt dorite, cine suntem noi să-i oprim?

  6. da, țara ne-a oferit poate prea multe ca să fie enumerate aici. Da, părinții la fel. Prietenii de acasă la fel. Dar pesemne nu pentru a decide un viitor mai bun, ci pentru a decide la fel ca ei. Altfel, ești prost, ești golan, ești rupt de realitate, nu te gândești la cei care te-au șters la fund.

  7. realitățile din afară și din România au o prăpastie imensă. Când aud vești din țară mă gândesc doar că viața e prea scurtă, și prin urmare pentru ce îmi pierd vremea, pentru ce mă enervez? Nu rezolv nimic și nimic nu se vrea rezolvat.

  8. dacă ne iubim cu adevărat familiile, prietenii, atunci am face tot posibilul să îi convingem să plece. Dacă vor, bineînțeles. Dragoste cu forța nu se poate. Altfel, doar perpetuăm irosirea unor vieți, unii fiind conștienți că acționăm cu efect paliativ. Îi mai întrebăm ce fac, îi aducem prin vizită, le mai dăm un zăhărel, le mai trimitem niște bani, deși știm că sfârșitul nu e departe.

  9. dacă admirăm Ardealul, l-am lăsa autonom. Sau toată Transilvania laolaltă. Dacă avem încredere că Țara Românească sau Moldova e mai cu moț în frunte, atunci să izbăvească, dar de una singură. Dacă avem încredere în moldovenii de peste prut, atunci să-i lăsăm să voteze în liniște cu cei care admiră Rusia și China.

Se numește Marea Unire, nu Marea Legare. Și nimic din ce se vede în România exprimă unire. Nimic. S-a trezit unul cå vrea så ne uneascå cu forța, sub puterea tembelizorului. Ei canci! tembelizorul nu ne îmbie în afara României, și pesemne nici în majoritatea Transilvaniei. Carpații ăștia-s nenorociți, ‘tu-le morții mamii lor de înalți ce sunt… Blochează semnalu’, dom’ șef!

  1. dacă sperăm cu adevărat că mai există o fărâmă de Românie curată, atunci ne-am opri din a trimite 5 miliarde EUR nerambursabili acasă. Subvenție curată înainte de o moarte nedemnă.

  2. dacă mai există speranță cu adevărat, atunci nu ne-am da cu capul de pereți ca să o ținem în viață.

Pentru cine n-a auzit cum a sfârșit-o Polonia cu comunismul, atunci citiți un pic despre planul Balcerowicz, denumită și Terapia de Șoc. Chirurgie curată, fără anestezic.

Urmează alegeri prezidențiale pe 16. La ora 7 dimineața punct - da, într-o duminică, se poate o dată la 5 ani! - voi fi la ambasada din Stockholm.

Oricât de mult s-ar frauda în țară sau împiedica diaspora să voteze, există destui de mulți care au preferat să stea deoparte. Poate s-or trezi acum. Nu la 7, dar la 11, la 12, după o cafeluță și-un biscuite și se duc să voteze. E deja târziu în istoria României, nu mai vorbim de “mai bine” ci vorbim de “măcar la fel de rău”, nu “și mai rău”.

Imediat după, mă voi înregistra la ambasadă, pe termen nelimitat. Sunt vinovat pentru că nu m-am informat corect. La fel și partidele și candidații cărora diaspora le dă votul. Pentru că nici măcar nu anticipează gaura legislativă care dă mână liberă rea-voinței. De pe scena politică românească nu pricepe mai nimeni că atunci când îți faci viața “grea” (aparent), adică institui reguli rutiere, de fapt ți-o faci corectă și sigură mai târziu, când nu mai ești la volan, ci un bezmetic.

În 2016, vor fi alegeri parlamentare. Nu trag speranță că lucrurile se vor schimba (schimbarea ar trebui să fie radicală), așa că e foarte probabil ca imediat după, să renunț la cetățenia română. Sigur o să le fac pe plac unora din țară. Un “golan” în minus, dar un “golan” care nu s-a unit cu adevărații golani și mai ales cu vitele.

Nu mă voi simți mai putin român, dar cu siguranță mă voi simți mai puțin obligat să pun suflet, timp și în general energie, într-un sac fără fund, pentru o mână de oameni care aleargă ca găinele fără cap, care suferă de-un sindrom Stockholm fără margini, și care se jură că ne vor binele dar ne omoară cu zile. Tâmpit, tâmpit, dar e cale lungă de la mine până la nivelul lui Țuțea pe multe planuri…

Un tâmpit mai mare ca mine nu există. Să faci treisprezece ani de temniță pentru un popor de idioți! De asta numai eu am fost în stare… Petre Țuțea

Voie bună, România! Mă-nclin!

Și în caz că n-am timp peste 2 ani, îmi cer iertare. Noapte bună, somn ușor! Văd că tragi obloanele din timp..


Andrei